La 13 martie 2013 în casa Guvernului Republicii Moldova a avut loc şedinţa de lucru prezidată de viceprim-ministru Mihail Moldovanu cu ordinea de zi privind examinarea problemelor de asistenţă socială şi medicală expuse în adresarea către Guvern.
La şedinţă au participat vice-ministrul sănătăţii Gheorghe Ţurcanu, vice-ministrul finanţelor Maria Carauş, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Maria Borta, vicedirectorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină Iurie Osoianu, arhitectul şi sculptorul proiectului Complexului memorial dedicat Victimilor Catastrofei de la Cernobîl Vasile Eremciuc şi Gheorghe Postovan, preşedinte şi vicepreşedintele Societăţii „ Cernobîl” Tudor Căpăţină şi Andrei Vicolaş, parohul bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorge” părintele Eugen, reprezentanţii Мinisterului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, Primăriei mun. Chişinău.
Preşedintele „Societăţii Cernobîl din Moldova” Tudor Căpăţină a informat asistenţa cu problemele, care necesită să fie rezolvate în mod prioritar şi care sunt prevăzute de Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl (nr.909-XII din 30.01.92).
Autorităţile centrale au venit cu propuneri concrete privind soluţionarea problemelor abordate (asistenţa stomatologică, medicamente compensate,asigurare medicală, protecţia socială suplimentară, edificarea compoziţiei sculpturale dedicate victimilor catastrofei de la Cernobîl, etc.)
În urma discuţiilor viceprim-ministru Mihail Moldovanu a dat indicaţii să fie elaborat un plan de acţiuni pentru 2013 cu termeni de realizare a acestor probleme. D-lui a menţionat, că va monitoriza soluţionarea problemelor expuse în adresarea către Guvern, convocînd lunar şedinţe de lucru.