La 14 decembrie 2012 Societatea Cernobîl Moldova a organizat comemorarea eroismul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl.

În această zi, acum 26 de ani la staţia atomo-electrică de la Cernobâl au fost finisate lucrările de construcţie a sarcofagului ,care a acoperit blocul 4, stopînd eliminarea radiatiei din reactorul accidentat.

Pentru a comemora acest eveniment şi a cinsti eroismul participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl, Asociaţia obştească «Societatea Cernobîl Moldova» a organizat un miting şi ceremonia de depuneri de flori la Complexul memorial dedicat Victimilor Catastrofei de la Cernobîl

La eveniment au participat Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pyrozhkov, personalul ambasadelor, ministru adjunct al Afacerilor Interne al Republicii Moldova Dumitru Ursachi, Pretorul sectorul Botanică mun.Chişinău Vladimir Guritsenko, diplomați acreditați în Republica Moldova şi participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl din mun.Chişinău.

Participanţii la miting au menţionat, că acum 26 de ani, oameni de diferite meserii şi ocupaţii au depus un efort titanic de a zidi în beton armat reactorul avariat. Stoparea emisiilor radioactive în atmosferă a însemnat la acea vreme un act de eroism pentru că în alte circumstanţe consecinţele avariei ar fi fost cu mult mai grave.

În aceeași zi, la Biserica Sf.. Mare Mucenic Gheorghe din Chișinău a fost organizat serviciul divin pentru sănătatea tuturor participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl şi de la alte avarii cu caracter nuclear.